Cercetare
Alege anul:

Formularea produselor TIS Farmaceutic se bazează pe principiile bioactive conținute în extractele naturale din plante medicinale și propolis.

Procesul de extracție este realizat în concordanță cu specificul materialului vegetal sau al propolisului, astfel încât principiile active conținute să se regăsească în compoziția extractelor și, în final, în produsul finit.

Formulele produselor sunt realizate, în cele mai multe cazuri, utilizând asocieri de extracte cu acțiune terapeutică sinergică, mai intensă decât acțiunile individuale, ale fiecărui extract, în parte.

Calitatea, eficiența și siguranța produselor TIS Farmaceutic sunt în strânsă legătură cu materialul vegetal utilizat, al cărui conținut în compusul bioactiv specific, corespunde monografiei prevăzute de Farmacopeea Europeană.

Sunt folosite plante din România, din zonele curate ale țării, verificate în laboratoarele proprii, dotate cu aparatură modernă pentru identificarea impurităților și pesticidelor.

TIS Farmaceutic a înființat culturi proprii de plante (pătlagină, morcovi, gălbenele, salvie și echinacea), într-o zonă nepoluată, cu soluri netratate cu antidăunători și îngrășăminte chimice.

Propolisul, materie primă naturală, stă la baza obținerii extractelor hidroalcoolice și apoase, care conțin compuși bioactivi valoroși, utilizați în formularea produselor, cu utilizări terapeutice multiple.

slide